CHIŞINĂU – BRAŞOV: PRIETENIE FOTBALISTICĂ (1)

Prietenia fotbalistică dintre aceste două oraşe datează de aproape 90 de ani. Pentru prima dată cluburile din Chişinău şi Braşov s-au întâlnit pe terenul de fotbal pe data de 15 iulie 1928. Atunci, pe stadionul ONEF din Bucureşti, în prezenţa a circa 3.000 de spectatori, s-au confruntat formaţiile Mihai Viteazul Chişinău şi Colţea Braşov.

Partida conta pentru semifinalele campionatului României (în acea perioadă întâietatea ţării se desfăşura în sistem eliminatoriu între campioanele de regiuni). Astfel, reprezentanta Transilvaniei după un meci dramatic a învins campioana Basarabiei cu scorul de 6-4 (3-2).

Chişinăuienii au deschis scorul deja în min. 2 prin Vasilevschi. Însă la pauză rezultatul era de 3-2 în favoarea braşovenilor, pentru care au marcat Kemeny şi Gruber (de două ori). La scorul de 2-1 golul egalizator l-a reuşit Petea Vâlcov.

În repriza secundă atacantul braşovean Hecht a realizat un hat-trick. Pentru Mihai Viteazul au înscris Eugen Svetcovschi şi Petea Vâlcov (ulterior ambii au evoluat la formaţiile bucureştene Rapid, respectiv, Venus).

Adversarele au jucat în următoarele componenţe:

Colţea: Loebl – Balint, Kolumban – Csajka, Torok, Hrehuss – Peterffy, Hecht, Kemeny, Gyebrowski, Gruber.

Mihai Viteazul: Lederman – Perpeliuc, Svetcovschi – Micinik, Cuschin, Murea – Vasilevschi, Antoniu, Dranker, P. Vâlcov, Stilijenco.

După meci „Gazeta Sporturilor” a scris: „În general, Colţea a prezentat o echipă a cărei superioritate se oglindeşte în mod corect în rezultatul final. Mihai Viteazul se poate consola că a făcut publicului bucureştean una din cele mai bune impresii. Vâlcov III a atras atenţia în mod deosebit”.

În acea ediţie Colţea a câştigat titlul de campioană (primul şi deocamdată ultimul pentru o formaţie din Braşov), învingând în finală Jiul Lupeni (3-2). Golul doi pentru echipa din Lupeni l-a marcat atacantul Iosif Kilianovitz, fost jucător la Fulgerul Chişinău.

Colţea Braşov – campioana României în sezonul 1927/28. Fotografie realizată în faţa sediului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmisegetuza”. Sursa: story.casasfatului.ro

După cel de Al Doilea Război Mondial Basarabia a fost încorporată în Uniunea Sovietică.

Abia la mijlocul anilor 1950, după moartea lui Iosif Stalin şi începutul „dezgheţului” hruşciovist, relaţiile (inclusiv şi cele sportive) dintre România şi RSS Moldovenească au început a se normaliza.

Astfel, a devenit posibilă şi disputarea unei partide amicale de fotbal dintre Burevestnik (actuala Zimbru) Chişinău şi Energia-Steagul Roşu (actuala FC Braşov) Oraşul Stalin (în perioada 8 septembrie 1950 – 24 decembrie 1960 acest vechi oraş românesc a purtat numele odiosului conducător comunist).

Este interesant că ascensiunea ambelor echipe spre culmile gloriei fotbalistice a început aproximativ în aceeaşi perioadă.

În 1955, Burevestnik (în traducere din limba rusă – petrel) a devenit câştigătoarea uneia din seriile diviziei a doua a campionatului URSS. După aceasta formaţia din Chişinău timp de nouă ani a evoluat în eşalonul superior al fotbalului sovietic care în acea vreme era o forţă pe plan mondial. E destul să amintim că în 1956 selecţionata Uniunii Sovietice a devenit campioană olimpică, în 1960 a câştigat prima Cupă a Europei (apropo, golul victoriei din finala cu Iugoslavia l-a marcat Victor Ponedelnik, jucătorul care primii paşi în fotbal i-a făcut la Chişinău, pe când tatăl lui era redactor-şef adjunct la ziarul „Sovetskaia Moldavia”), iar peste patru ani a fost vice-campioană continentală. În 1958 şi 1962 „zbornaia” a ajuns în sferturile de finală ale CM din Suedia şi Chile.

Burevestnik-1956 (de la stânga la dreapta): Korotkov, Bulkin, Danilov, Goloşciapov, Falomeev, Butîlkin, Mirgorodski, Liovkin, Markevici, Eremeev, Muhortov.

Steagul Roşu a promovat în Categoria A (actuala Liga 1) în toamna anului 1956, când a reuşit să câştige seria a II-a a Categoriei B la o diferenţă de 13 (!) puncte faţă de a doua clasată, Progresul CPCS Bucureşti. Cea mai bună performanţă în campionat (locul doi) a obţinut-o în ediţia 1959/60, iar peste un an a devenit prima echipă românească de fotbal ce a reuşit să câştige un trofeu internaţional, Cupa Balcanică. Toate aceste succese le-a obţinut sub bagheta legendarului antrenor Silviu Ploeşteanu, cel care a condus destinele clubului braşovean mai mult de 20 (!) de ani. De menţionat că în perioada interbelică el a evoluat în atacul clubului Venus Bucureşti alături de basarabeanul Petea Vâlcov.

În toamna anului 1956 Energia-Steagul Roşu pentru prima dată a promovat în eşalonul superior al fotbalului românesc.

La sfârşitul verii anului 1956 Energia-Steagul Roşu a întreprins primul turneu internaţional în fosta URSS, unde a disputat trei partide amicale.

Primul meci „stegarii” l-au susţinut în compania formaţiei DO (Dom Ofiţerov = Casa Ofiţerilor) Odesa. Partida s-a disputat la 31 august, pe stadionul Pişcevik, în prezenţa a 30.000 de spectatori, şi s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea oaspeţilor. Autorul golurilor braşovene a fost Emanoil Haşoti (min. 23 şi 34). Pentru gazde a înscris Boris Bahmutov (min. 65), atacantul care a evoluat la echipa din Chişinău în perioada 1953 şi 1957-1958. „Întâlnirea a decurs într-o atmosferă sportivă prietenească. Cele 90 de minute ale meciului au fost pline de momente interesante”, a scris presa vremii.

Cu toate că în acea perioadă ziarele erau mai mult preocupate de situaţia politică din Ungaria sau Egipt („Жос мыниле де пе Ежипт!” / „Jos mînile de pe Ejipt!”, titra „Moldova Socialistă”), vizita echipei de fotbal din Braşov a fost descrisă cu lux de amănunte.

În ziarul „Moldova Socialistă” din 2 septembrie 1956 a apărut un amplu articol despre succesele fotbalului românesc în care era prezentată echipa vizitatoare. Iată câteva spicuiri din acest articol (aici şi în continuare am respectat ortografia originalului – n.a.):

„Jucătorii echipei [Energia-Steagul Roşu] sînt în vîrstă de 17-23 ani. Anul trecut, în legătură cu faptul, că echipa a fost complectată cu jucători tineri din rîndurile muncitorilor şi tehnicenilor uzinei, ea ocupa ultimul loc în campionatul categoriei B. În sezonul de fotbal al anului curent ea se află în fruntea clasamentului seriei II a categoriei B. Din cele 14 jocuri, disputate pînă în prezent, ea a cîştigat 11, unul l-a terminat la egalitate şi două – le-a perdut. Cu toate că participă la campionatul categoriei B, doi jucători ai echipei – David şi Haşotă – joacă în selecţionata Republicii Norodnice Române.

Toţi jucătorii echipei lucrează la producţie şi în acelaş timp învaţă. Fotbaliştii Fusulan G., Proca N. şi Bîrsan G., de pildă, învaţă la facultatea serală de mecanică a Universităţii din oraşul Stalin; Ciripoi G., Aron G. şi Zaharia O., sînt injineri la uzina de camioane”.

Luni, 3 septembrie, stadionul Republican din Chişinău a fost arhiplin. Conform datelor oficiale la partida dintre Burevestnik şi Energia-Steagul Roşu au asistat circa 35.000 de spectatori. La sigur este o cifră exagerată, deoarece capacitatea maximă a defunctului stadion Republican era de 22.000 de specatori, iar în 1956 încă nu a fost finisată construcţia ambelor peluze.

Arbitrul întâlnirii, Ilie Catănsus din Chişinău, a condus în teren următoarele formaţii:

Burevestnik: Eremeev – Liovkin, Potapov, Mirgorodski – Butâlkin, Markevici – Vaţkevici, Danilov, Korotkov, Muhortov (Falomeev, 46), Bulkin. Antrenor: Serghei Polevoi.

Energia-Steagul Roşu: Constantinescu – Raicu, Marinescu, Percea – Zaharia, Aron – Haşoti, Fusulan, Proca, Kneipp (Maghet), David. Antrenor: Silviu Ploeştenu.

3 septembrie 1956. Chişinău. Stadionul Republican. Formaţia Energia-Steagul Roşu înaintea confruntării cu Burevestnik. Primul din stânga – antrenorul Silviu Ploeştenu. Autor foto: S. Galperin.

Partida s-a încheiat cu victoria chişinăuienilor (3-2), care la un moment dat conduceau cu 3-0 (au marcat: Vaţkevici min. 5, 67, Raicu min. 53 – autogol). Oaspeţii au redus din diferenţă pe final de meci prin golurile reuşite de Haşoti (min. 75) şi Maghet (min. 90).

Cronica întâlnirii din „Moldova Socialistă”, scrisă de Z. Reaboşapka şi A. Şapirin, şi întitulată „Un joc spectaculos”, se încheie astfel:

„Fotbaliştii din Chişinău au dominat majoritatea timpului şi au meritat victoria. La dinamizmul, care a caracterizat jocul de eri, au contribuit într-o mare măsură fotbaliştii români, dovedind o bună pregătire tehnică.

3 septembrie 1956. Chişinău. Stadionul Republican. Fază din meciul Burevestnik – Energia-Steagul Roşu (3-2). Autor foto: S. Galperin.

Ceeace se poate reproşa echipei Burevestnik este uneori lipsa de coeziune în linia de ofensivă, dragostea excesivă a unora dintre atacanţi pentru minje, de care se dispart foarte greu chiar atunci, cînd ar trebui s-o paseze unui coechipier, lipsa de hotărîre în momentele decisive, cînd urmează să se tragă la poartă. La oaspeţi s-a dovedit a fi mai slab compartimentul apărării, care nu întotdeuna a fost în stare să facă faţă atacurilor adversarului.

Dela început pînă la sfîrşit meciul s-a desfăşurat într-o atmosferă de caldă prietenie şi perfectă sportivitate, publicul aplaudînd în măsură egală acţiunile reuşite ale ambelor echipe”.

4 septembrie 1956. Chişinău. Dineul oficial oferit de gazde. De la stânga la dreapta: neidentificat, Beglearov, Haşoti, Ponomariov, Ţinkler, Şor. Primul din dreapta: Catănsus. Al doilea din dreapta: neidentificat. Sursa: arhiva lui Lev Şor.

Rândul din stânga: Şor, Pavlov, Butîlkin, Raicu, Marinescu. Rândul din dreapta: Ciripoi, Samohin, Kolei. Sursa: arhiva lui Lev Şor.

Pe 8 septembrie „stegarii” au disptat cel de-al treilea meci amical. Adversară a fost una din cele mai bune echipe ale URSS, Dinamo Kiev (în 1954 a câştigat pentru prima dată Cupa URSS, iar în 1956 a încheiat campionatul pe locul 4). Partida s-a disputat pe stadionul Republican, ce purta pe atunci numele lui Nikita Hruşciov (actualul NSK Olimpiiski), din capitala Ucrainei şi s-a încheiat cu rezultatul de 1-1 (0-0). Gazdele au deschis scorul prin Victor Terentiev, însă oaspeţii au reuşit să egaleze.

După încheierea campionatului-1956 deja Burevestnik a întreprins un turneu în România. Între timp pe banca tehnică a grupării chişinăuiene a fost instalat un antrenor... de talie mondială. Nimeni altul decât celebrul Victor Maslov.

Anume el a format marea echipă a lui Dinamo Kiev care a dominat fotbalul sovietic la mijlocul anilor 60, creând premisele succeselor internaţionale obţinute de această formaţie în următoarele două decenii. Nu întâmplător publicaţia britanică World Soccer l-a inclus pe Maslov în lista celor mai buni 50 de antrenori din ultima jumătate de secol.

30 octombrie 1956. Chişinău. Burevestnik în ajunul plecării în România (de la stânga la dreapta): Mironov, Pavlov, Şor, Samohin, Falomeev, Bulkin, Korotkov, Danilov, Vaţkevici, Markevici, Butîlkin, Mirgorodski, Potapov, Jucikov, Eremeev, Muhortov. Sursa: arhiva lui Lev Şor.

Echipa Burevestnik a făcut primul popas în oraşul Stalin, fiind cazată în hotelul Carpaţi. Pe 4 noiembrie s-a disputat meciul cu Energia-Steagul Roşu. În pofida frigului, stadionul Tineretului a devenit neîncăpător. Partida a fost arbitrată de iugoslavul Leo Lemešić.

Pe teren, cu mici excepţii, şi-au făcut apariţia aceeaşi jucători care au evoluat şi la Chişinău. La „stegari” în locul portarului Constantinescu a evoluat Ghiţă, iar la chişinăuieni mijlocaşul Şor l-a înlocuit pe Markevici.

Scorul a fost identic cu cel de la Chişinău. Burevestnik a învins cu 3-2. Chiar şi evoluţia scorului a fost aceeaşi: 0-1 Korotkov (min. 7), 0-2 Muhortov (min. 23), 0-3 Danilov (72), 1-3 David (72), 2-3 Proca (88).

În celelalte două partide ale chişinăuienilor au fost consemnate două remize: 1-1 cu selecţionata oraşului Iaşi (8 noiembrie) şi 0-0 cu Energia-Flacăra Ploieşti (partida a avut loc pe stadionul Republicii din Bucureşti, în data de 11 noiembrie).

(va urma)

Andrei PRODAN