суббота, 7 января 2017 г.


CHIŞINĂU – BRAŞOV: PRIETENIE FOTBALISTICĂ (2)
Vă pezint a doua parte a istoriei disputelor pe terenul de fotbal a formaţiilor din Chişinău şi Braşov. Prima parte o găsiţi aici (http://andron-prodan.blogspot.md/2017/01/normal-0-false-false-false.html?spref=fb).
În 1957 se revine la formula clasică „toamnă-primăvară” a disputării campionatului României. În prima jumătate a anului a avut loc turneul doata cu Cupa Primăverii, echipele Categoriei A fiind împărţite în două serii a câte 6. Fiind o competiţie mai degrabă amicală, formaţiile din România au avut posibilitatea să întreprindă mai multe turnee internaţionale.
Astfel, selecţionata Dinamo (Bucureşti/Oraşul Stalin) a evoluat în RDG, Ungaria şi Polonia, unde a jucat la egalitate cu echipele din Berlin şi Magdeburg, a suferit înfrângere în faţa formaţiei Ujpest Dozsa Budapesta şi a învins Wisla Cracovia. După acest periplu echipa a ajuns la Chişinău, unde pe 3 iunie a disputat un amical cu Burevestnik.
Dinamo Oraşul Stalin era fosta echipă Unirea Tricolor Bucureşti pe care comuniştii au transformat-o în Dinamo B şi au exilat-o la Braşov (1950-1957), iar apoi la Cluj (1957-1958) şi Bacău (din 1958).
Echipa „combinată” de fotbal Dinamo Bucureşti/Oraşul Stalin a sosit la Chişinău. Autor foto: A. Bociarov.
Partida dintre Burevestnik şi Dinamo Bucureşti/Oraşul Stalin a fost dominată de gazde şi s-a încheiat cu scorul de 3-0. Eroul meciului a fost atacantul central Iuri Korotkov. El a marcat două goluri (min. 34, 48) şi a dat pasa de gol (min. 88) pe care a fructificat-o vechea noastră cunoştinţă, Boris Bahmutov.
La sfârşitul lunii iulie în vizită la Chişinău a sosit şi Energia-Steagul Roşu. Deplasarea au făcut-o următorii fotbalişti: portari – C. Ghiţă, C. Constantinescu, V. Câmpeanu; fundaşi – G. Bârsan, G. Marinescu, G. Percea; mijlocaşi – O. Zaharia, P. Popescu; atacanţi – E. Haşoti, D. Szilagyi, G. Fusulan, Z. David, N. Proca, G. Ciripoi.
„Stegarii” întâmpinaţi cu flori în Gara Ungheni…
…şi în Gara Chişinău. Cel arătat de săgeată este legendarul jucător şi antrenor braşovean, Nicolae Proca. În dreapta sus – Emanoil Haşoti, în vreme ce în prim-planul din dreapta – Gheorghe Aron.
Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu flori chiar în Gara din Ungheni. La sosirea în Chişinău reporterul gazetei „Moldova Socialistă” l-a intervievat pe Silviu Ploeştenu. Iată ce a declarat antrenorul: „Sîntem foarte bucuroşi de faptul, că întîlnirile dintre două echipe prieteneşti au devenit tradiţionale. Anul acesta din nou ne întîlnim la Chişinău şi în oraşul Stalin. La actuala întîlnire noi îi prezentăm amatorilor de fotbal pe cei mai buni jucători ai noştri G. Marinescu, G. Percea, O. Zaharia, E. Haşoti, G. Fusulan, Z. David, N. Proca şi pe un grup de tineri, care pentru prima dată vor participa la întrecerea internaţională – C. Ghiţă, G. Bîrsan, P. Popescu, G. Cerepoi. Ne vom depune toată stăruinţa, pentru ca amatorii de fotbal din capitala Republicii Moldoveneşti să rămînă mulţumiţi de jocul nostru”.
Pe 25 iulie Energia-Steagul Roşu a învins formaţia chişinăuieană cu scorul de 3-1. Pe Republican (conform datelor oficiale) au fost prezenţi 25.000 de spectatori. A arbitrat meciul Iacov Zolotariov.
Anul 1957. Chişinău. Stadionul Republican. Fotbaliştii echipelor Energia-Steagul Roşu şi Burevestnik salută publicul prezent la meci.
Oaspeţii au început mai bine jocul, dar gazdele au ratat două ocazii bune prin Korotkov (min. 13) şi Vaţkevici (min. 18). Scorul a fost deschis în min. 22 când David a fructificat o pasă primită de la Popescu. După pauză fundaşii echipei gazdă din nou joacă neglijent şi în min. 54 acelaşi David marchează golul doi. Korotkov a reuşit să redupă din handicap, dar în min. 75 Proca restabileşte diferenţa de scor.
A fost un joc vioi şi interesant, a delarat după meci Vasile Militaru, conducătorul delegaţiei române. Echipa noastră şi-a demonstrat întreaga măiestrie. Sîntem bucuroşi că în această confruntare bine s-au prezentat tinerii noştri fotbalişti – Sigheti (N8), Haşoti (N7) şi Popescu (N5). La gazde mi-a plăcut jocul lui Ţinkler, Butîlkin şi Bahmutov. În general sîntem satisfăcuţi de prestaţia jucătorilor noştri şi în special de rezultatul întîlnirii. Ne-am luat revanşa pentru înfrîngerile suferite anul trecut”.
În ziua următoare pe calea aerului „stagarii” au plecat la Kuibîşev (în prezent Samara), unde pe 28 iulie au susţinut un amical cu echipa locală Krîlia Sovetov (1-5), după care au revenit la Chişinău.
Anul 1957. Chişinău. Stadionul Republican. „Stegarii” la centrul terenului înaintea meciului cu Burevestnik. Antrenorul Silviu Ploeşteanu (primul din dreapta) şi cei 16 elevi ai săi îşi salută adversarii basarabeni. Sursa foto: Laura Ploeşteanu.
Pe 3 august Burevestnik şi Energia-Steagul Roşu s-au confruntat din nou. De această dată au învins gazdele cu 3-1. „Chiar din primele minute, notează „Moldova Socialistă” din 4 august 1957, fotbaliştii echipei Burevestnik deschid scorul. Ei au o vădită superioritate teritorială. Apoi urmează un şir de atacuri din partea oaspeţilor, şi aceştea reuşesc să egaleze rezultatul 1-1. În repriza a doua fotbaliştii chişinăuieni marchează în poarta oaspeţilor încă două goluri. Cu scorul de 3-1 se termină acest meci rapid, spectaculos. Echipa Burevestnik a îndreptăţit aşteptările miilor de amatori de fotbal: ea şi-a luat revanşa pentru înfrînjerea, suferită în jocul precedent”. Golurile au fost marcate de Mihail Kolosov (min. 2), Valentin Falomeev (min. 59), Iuri Korotkov (min. 89), respectiv Emanoil Haşoti.
Atacanţii formaţiei Burevestnic, Mihail Muhortov şi Iuri Korotkov.
La sfârşitul lunii august gruparea chişinăuieană întreprinde o vizită de răspuns. „La 21 august echipa de fotbal Burevestnik, scrie L. Soltanovici în „Moldova Socialistă” din 23 august 1957, s-a întîlnit pe stadionul din oraşul Stalin, Republica Populară Română, cu echipa locală Steagul Roşu. Acest meci spectaculos, ce a decurs într-o luptă sportivă încordată, s-a terminat cu scorul de 2-1 în favoarea echipei din republica noastră. Spectatorii i-au aplaudat cu căldură lui Mihail Muhortov, care de data aceasta a jucat ca centru atacant şi a marcat amîndouă golurile”.
24 august 1957. De la Braşov în drum spre Sfântu Gheorghe fotbaliştii chişinăuieni au făcut un mic popas. Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Şor, Raşcetnov, Ţinkler, Kolosov, neidentificat (probabil şoferul). La mijloc: Muhortov, Markevici, Butîlkin, Potapov, Danilov, Eremeev, Dereabin. Jos: Liovkin, Mirgorodski, Samohin, Polevoi. Sursa: arhiva lui Lev Şor. 

Şi în celelate două meciuri Burevestnik a obţinut victorii: 3-1 cu selecţionata oraşului Sfântu Gheorghe şi 4-3 cu Energia Ploieşti (campioana României din sezonul 1957/58).

În prezent legăturile fotbalistice dintre Chişinău şi Braşov nu s-au întrerupt. E destul să amitim doar de Gabriel Stan (ultimul antrenor care a dus pe FC Braşov într-o cupă europeană, în sezonul 2001/02). În perioada 2002-2003 el a stat pe banca tehnică a Zimbrului cu care a eliminat celebra IFK Göteborg din Cupa UEFA (2002) şi a câştigat Cupa Moldovei (2003).
Întrebat care este cel mai frumos moment al carierei de antrenor, Gabi Stan, a răspuns: „Două din momentele frumoase îmi vor rămâne mereu în suflet. Primul este ocuparea locului 3 cu Steagu’ şi calificarea echipei în Cupa UEFA, iar al doilea moment este eliminarea echipei IFK Göteborg (5-3 scor general), pe când antrenam Zimbru Chişinău, nimeni nu ne dădea nicio şansă înainte de dubla cu suedezii”.
Gabriel Stan a fost antrenor la FC Braşov şi la Zimbru Chişinău.
Zimbru Chişinău – câştigătoarea Cupei Moldovei în sezonul 2002/03. „La Zimbru am aflat după vreo 10 ani de la televizior, că jucătorii îmi spuneau „Napoleon”, nici prea înalt nu sunt şi mereu la Zimbru mă implicam în toate activităţile şi cred că de aici a venit şi porecla”, îşi aminteşte cu nostalgie Gabi Stan.


În 2006, Valeriu Andronic a devenit primul basarabean care a jucat la FC Braşov. În sezonul 2006/07, el a disputat 9 meciuri şi a marcat 1 gol pentru gruparea de sub Tâmpa.
Peste zece ani, un alt jucător din Republica Moldova, Sergiu Istrati, a îmbăcat tricoul „galben-negru” al formaţiei din Braşov. Fostul atacant al echipelor Rapid Ghidighici, Sfântul Gheorghe Suruceni, Milsami Orhei, Academia Chişinău, Saxan Ceadîr Lunga, Kramfors-Alliansen (Suedia) şi Spicul Chişcăreni, a avut un debut de senzaţie la formaţia braşoveană. Pe 6 august, în prima etapă a Ligii 2, FC Braşov a jucat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, şi a învins cu 3-2. Chişinăueanul, în vârstă de 27 de ani, a marcat două goluri în min. 9 şi 27.
După meci „Gazeta Sporturilor” a scris: „Printre cei mai buni jucători ai „stegarilor” s-a aflat basarabeanul Sergiu Istrati, care a stabilit scorul pauzei cu o dublă. Atacantul a ajuns la Braşov la recomandarea amicului Romeo Surdu, care în aşteptarea unui contract din străinătate se antrenează cu echipa sa de suflet. „Istrati a fost o surpriză plăcută, iar pentru aceasta trebuie să îi mulţumesc lui Surdu, pentru că el ni l-a recomandat. Când mi-a spus că are o viteză mai bună decât el, m-a convins pe loc şi se pare că nu i-a înşelat aşteptările”, a declarat Cornel Ţălnar, antrenor FC Braşov”.
În prezent, după 19 meciuri disputate în campionat, FC Braşov a acumulat 38 de puncte şi ocupă locul 3 în clasament, la 7 puncte distanţă de locul 1 (Juventus Bucureşti) şi un punct faţă de locul 2 (UTA Bătrâna Doamnă). În Liga 1 promovează primele două clasate, iar ocupanta locului trei joacă meciurile de baraj. Compatriotul nostru a disputat 17 meciuri şi a marcat 5 goluri.
La sfârşitul anului trecut am avut ocazia să mă întâlnesc cu Sergiu Istrati, care mi-a spus: „Mă simt foarte bine la Braşov. În echipă formăm un grup unit. Pe teren toţi jucătorii luptă unul pentru celălalt. Avem parte şi de suporteri minunaţi. La fiecare meci, inclusiv şi cele din deplasare, simţim prezenţa lor. Vom depune toate eforturile pentru a obţine promovarea în Liga 1 la finalul acestui sezon”.
Să urăm multă baftă lui Sergiu şi formaţiei FC Braşov!
Andrei PRODAN

Комментариев нет:

Отправить комментарий